Seulul, în expectativă. Ce spune Yoon Suk Yeol despre posibilitatea acordării de ajutor militar letal Ucrainei
Președintele sud-coreean Yoon Suk Yeol a declarat, vineri, că este necesar să se asigure că invazia Rusiei în Ucraina nu reușește, menționând, în context, că Seulul își analizează opțiunile în ceea ce privește ajutorul tehnic militar letal acordat Kievului.
Într-un discurs susținut la Universitatea Harvard, în a cincea zi a vizitei de stat menite să marcheze cea de-a 70-a aniversare a alianței dintre SUA și Coreea de Sud, liderul de la Seul a declarat că invazia rusă reprezintă o încălcare a dreptului internațional și a drepturilor ucrainenilor, relatează Reuters preluatd e HotNews.ro.
"Ar trebui să dovedim că astfel de încercări nu vor ajunge niciodată la succes, pentru a bloca alte încercări care vor fi făcute în viitor", a spus oficialul sud-coreean.
Întrebat despre posibilitatea ca Seulul să ofere ajutor letal Ucrainei, Yoon Suk Yeol a răspuns: "Nu este posibil”.
"Urmărim îndeaproape situația care se întâmplă pe câmpul de luptă din Ucraina și vom lua măsuri adecvate pentru a respecta normele internaționale și dreptul internațional. În acest moment, monitorizăm îndeaproape situația și luăm în considerare diverse opțiuni", a arătat acesta.
Afirmațiile președintelui sud-coreean vin după ce, într-un interviu acordat săptămâna trecută Reuters înainte de a pleca în Statele Unite, acesta declara că Seulul și-ar putea extinde sprijinul pentru Ucraina dincolo de ajutorul umanitar și economic dacă aceasta va fi supusă unui atac civil pe scară largă, semnalând pentru prima dată o schimbare a poziției sale împotriva înarmării Ucrainei.