Sesiune parlamentară extraordinară pentru reexaminarea legeii pensiilor speciale. Ciucă: Voi convoca Biroul Permanent al Senatului
Preşedintele Senatului Nicolae Ciucă a anunţat, marți dimineață, că va convoca Biroul Permanent (BP) al Camerei superioare a Parlamentului pentru a stabili coordonatele unei sesiuni parlamentare extraordinare, în care va fi reexaminată legea pensiilor speciale şi vor fi făcute modificările necesare pentru a respecta decizia CCR.
În România sunt peste 10.300 de pensionari de lux. Dintre aceștia, jumătate sunt pensionarii din magistratură, potrivit datelor Casei Naţionale de Pensii Publice (CNPP).
Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în iulie 2023, de 10.310 (plus 29 comparativ cu luna anterioară), cei mai mulţi, respectiv 5.309 fiind beneficiari ai Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice, relatează Agerpres.
CAP DE LISTĂ: CE CATEGORIE SOCIO-PROFESIONALĂ ARE CELE MAI MARI PENSII DIN ROMÂNIA?
În cazul beneficiarilor Legii 303/2004 s-a înregistrat şi cea mai mare pensie medie de serviciu, de 21.583 lei, din care 19.662 lei cota suportată din bugetul de stat, iar 5.354 de lei din bugetul asigurărilor sociale de stat.
De asemenea, de Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor beneficiau 1.647 de pensionari, pensia medie fiind de 5.144 de lei, din care 2.464 de lei suportaţi din bugetul de stat.