Serviciile secrete din România, o anomalie financiară
România, o țara mică și săracă, cheltuie cu serviciile secrete aceeași pondere din PIB precum singură putere globală, America și peste trei sferturi din acești bani se duc în salarii! Este concluzia unei analize realizate de editorialistul Petrisor Peiu pe Ziare.com. Peiu va fi prezent la Realitatea TV, sâmbătă seara, la prima emisiune România 2019 din noul sezon, tema emisiunii fiind "Președinția României și serviciile secrete".
În Statele Unite există 17 agenții de informații, reunite într-un organism de coordonare, numit "Intelligence Community" (Comunitatea de Informații). Lista celor 17 servicii secrete americane este publică.
În Statele Unite, PIB-ul anului 2018 a fost de 20.500 miliarde de dolari, adică bugetul agregat al serviciilor secrete a reprezentat 0,38%, iar bugetul serviciilor secrete ne-militare a reprezentat 0,28%.
Serviciile secrete britanice totalizează 10 agenții, cu un număr total de aproximativ 21.500 de angajați (lipsesc datele corespunzătoare uneia dintre agenții, dar este una minoră). Toate aceste servicii, la un loc, au consumat în anul 2018 un buget de 3,2 miliarde de lire sterline.
Marea Britanie a avut un PIB de 2.120 miliarde de lire sterline, în 2018, deci bugetul serviciilor secrete a reprezentat 0,15% din PIB! Bugetul apărării s-a cifrat undeva în jur de 38 de miliarde de lire sterline, deci ponderea serviciilor secrete din bugetul de apărare se cifrează la 8,4%.
Practic, Marea Britanie cheltuie pentru serviciile secrete o parte din PIB de două ori și jumătate mai mică decât o face Statele Unite iar, raportat la bugetul apărării, britanicii cheltuie pe "intelligence" o pondere cu o treime mai mică.
Acum, să vedeți surpriză! Pe ce se cheltuie acești bani: doar 1 miliard de lire sterline (33%) se duce pe salarii, iar restul merge la achiziții tehnice, la întreținerea echipamentelor și la cheltuielile curente.
În bugetul pentru anul 2019 al României găsim urmatoarele prevederi privind finantarea serviciilor secrete (Sursa: AICI):
Serviciul de Telecomunicatii Speciale: 604 milioane lei
Serviciul Roman de Informatii: 2,444 miliarde lei
Servicul de Informatii Externe: 310 milioane lei
Serviciul de Protectie si Paza: 234 milioane lei
Excluzând alte servicii secrete, ale căror bugete nu apăr nicăieri explicit, fiind incluse în alocările bugetare ale ministerelor coordonatoare, bugetul agregat al agențiilor de informații de la noi este de 3,6 miliarde de lei.
Raportat la PIB-ul prognozat de către Guvern (1.022 miliarde de lei) asta înseamnă 0,35%, iar la bugetul apărării (18,25 miliarde de lei) găsim un raport de 19,7%!
La o prima vedere, constatăm că ponderea în PIB a bugetului agregat pentru servicii secrete din România este la același nivel că în Statele Unite (0,38% la ei, 0,35% la noi, dar aici nu se includ și bugetele serviciilor de informații militare, de la ministerul de interne sau justiție); aceeași pondere este dublă în România față de cea din Marea Britanie, repet a două mare putere de "intelligence" din lumea occidentală!
Un rezultant șocant, mai ales dacă coroboram și cu raportul dintre bugetele serviciilor secrete și bugetul apărării, un raport care la noi este dublu decât la americani.
Să nu uităm, totuși, contextul în care ne aflăm: America este singură putere globală de astăzi, cu mari probleme de contra-terorism acasă (să amintim doar momentul 11 septembrie 2001) și este principală țintă din lume pentru teroriști, hackeri, spălare de bani, etc. Iar Marea Britanie este, totuși, un fost mare imperiu, cu interese multiple pe tot globul și mai este și patria câtorva milioane de musulmani.
Mai multe pe Ziare.com