Serviciile medicale şi medicamentele necesare pentru tratarea cazurilor COVID-19 se acordă tuturor persoanelor în România
Serviciile medicale şi medicamentele necesare pentru tratarea cazurilor cu COVID-19 şi a complicaţiilor acestora se acordă tuturor persoanelor aflate pe teritoriul României, pe toată perioada stării de urgenţă, prevede o hotărâre de guvern aprobată luni.
"Executivul a aprobat astăzi hotărârea de guvern care cuprinde o serie măsuri în domeniul sănătăţii pe perioada instituirii stării de urgenţă. Proiectul de act normativ a fost publicat în transparenţă decizională în data de 23 martie 2020, iar propunerile specialiştilor din domeniul medical şi ale pacienţilor au fost analizate şi implementate în hotărârea de guvern aprobată azi, în scopul asigurării accesului la servicii medicale în condiţii de siguranţă pentru medici şi pacienţi, prin limitarea deplasărilor şi interacţiunii cu alte persoane", se arată într-un comunicat de presă al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS).
Potrivit sursei citate, pe perioada stării de urgenţă, medicii de familie şi medicii de specialitate din ambulatoriul clinic pot acorda consultaţii la distanţă, care pot fi realizate prin orice mijloace de comunicare, cu încadrarea într-un număr maxim de 8 consultaţii/oră.
De asemenea, în vederea asigurării managementului pacienţilor simptomatici de către medicii de familie şi medicii de specialitate din specialităţile clinice din ambulatoriul clinic, pe perioada stării de urgenţă, pacienţii beneficiază de consultaţii, inclusiv la distanţă, pentru orice manifestări clinice sugestive pentru infecţia cu coronavirus, pentru toate persoanele aflate pe teritoriul României, chiar dacă nu sunt asigurate.
"Medicul de familie sau medicul specialist din ambulatoriul clinic va consemna consultaţiile medicale la distanţă în fişa pacientului şi în registrul de consultaţii, după caz, cu indicarea mijlocului de comunicare utilizat şi a intervalului orar în care acestea au fost efectuate, şi va emite toate documentele necesare pacientului ca urmare a actului medical. Documentele, inclusiv prescripţiile medicale, vor fi transmise pacientului prin mijloace de comunicare electronică. Medicul de familie poate emite prescripţie medicală, în continuare, pentru pacienţii cu boli cronice cu schemă terapeutică stabilă, în baza documentelor medicale care au fost emise pacientului - scrisoare medicală şi/sau confirmarea înregistrării formularului specific de prescriere - şi pentru medicamentele care până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri erau prescrise de către medicii specialişti", prevede hotărârea de guvern.
De asemenea, pentru pacienţii cu boli cronice cu schemă stabilă de tratament, medicii de familie pot elibera prescripţie medicală fără a mai fi necesară o nouă reevaluare a medicului specialist, respectiv fără a mai fi necesară reînnoirea scrisorii medicale iniţiale.
"Pentru emiterea prescripţiei medicale se pot acorda consultaţii la distanţă în structurile ambulatorii ale spitalelor publice şi private. Medicii din spital pot elibera, dacă situaţia o impune, la externarea asiguratului, prescripţie medicală în ambulatoriu pentru maximum 90 de zile, conform scrisorii medicale/biletului de ieşire din spital, cu excepţia medicamentelor ce fac obiectul contractelor cost-volum/cost-volum-rezultat, pentru care durata de prescriere este de până la 30 de zile. Detalierea modalităţii de prescriere va fi stabilită prin norme. Se prelungeşte cu 90 de zile termenul de valabilitate a biletelor de trimitere pentru specialităţi clinice şi a biletelor de trimitere pentru specialităţi paraclinice, a recomandării medicale pentru dispozitive medicale şi a deciziei de aprobare pentru efectuarea investigaţiei PET-CT", afirmă aceeaşi sursă.
Totodată, pe perioada stării de urgenţă se suspendă obligativitatea utilizării cardului naţional de sănătate şi a documentelor înlocuitoare ale acestuia.
"A fost aprobată prelungirea termenelor de aplicare a actelor normative referitoare la pachetele de servicii şi la contractul-cadru, precum şi la programele naţionale de sănătate, pe toată perioada stării de urgenţă. Actul normativ cuprinde şi o serie de reglementări referitoare la modul de finanţare a furnizorilor de servicii medicale pe perioada instituirii stării de urgenţă. Astfel, pentru unităţile de specialitate care acordă servicii medicale, investigaţii paraclinice, medicamente în cadrul programelor naţionale de sănătate publică, cât şi pentru unităţile sanitare care vor derula programe naţionale în perioada stării de urgenţă, sumele angajate nu vor fi limitate la cele aprobate pentru trimestrul I al anului 2020", precizează CNAS, informează agerpres.