MENIU

Semnal de alarmă de la INSP: Aproape 800 de cazuri noi de rujeolă înregistrate în ultima săptămână

Aproape 800 de cazuri noi de rujeolă înregistrate în ultima săptămână

Institutul Naţional de Sănătate Publică a informat, marți, că 791 de cazuri noi de rujeolă s-au înregistrat doar în ultima săptămână.

Potrivit INSP, de la începutul perioadei de raportare, 1 ianuarie 2023, s-au înregistrat 17 decese din cauza rujeolei.

În ultima săptămână a fost raportat un deces la un copil în vârstă de un an şi 6 luni fără comorbidităţi cunoscute, vaccinat cu o doză ROR la vârsta de 12 luni.

Cele 17.378 de cazuri confirmate cu rujeolă au fost raportate în perioada 1 ianuarie 2023 - 2 iunie 2024 în toate judeţele ţării şi în municipiul Bucureşti.

Cele mai multe îmbolnăviri s-au înregistrat în judeţele Braşov - 2.031 şi Mureş - 1.213, precum şi în Bucureşti - 1.620.

În perioada 6 decembrie 2023 - 2 iunie 2024, conform datelor extrase din RENV, au fost utilizate 164.715 doze de vaccin ROR, din care 27.058 de doze utilizate pentru copii cu vârste între 9 şi 11 luni.

ALERTĂ METEO: s-a emis COD PORTOCALIU de furtuni cu grindină, în România - HARTA potopului

Mai multe articole despre:
rujeola sanatate publica insp imbolnaviri vaccin