Selfie-ul sexy pe care o profesoară i l-a trimis unui elev. Cum a reacţionat băiatul
O profesoară din Iowa, SUA, riscă să petreacă ani buni în spatele gratiilor, din cauza unei aventuri pe care a avut-o cu un elev.
Mary Beth Haglin are 24 de ani şi până nu demult preda la un liceu din Cedar Rapids, Iowa. Relaţia pe care a avut-o însă cu un puşti de 17 ani, elev al său, ar putea acum să o coste libertatea. Totul s-a înfiripiat, susţine ea, după ce băiatul a început să-i trimită bileţele de dragoste.
"Venea la ore, lua un bileţel, scria ceva pe el, iar la final mi-l lăsa pe catedră. Într-unul dintre ele mi-a spus: 'Te iubesc atât de mult, împărăteasa mea'", a povestit femeia.
Răspunsul profesoarei a fost, totuşi, neaşteptat. În loc să încerce să pună capăt, aceasta i-a trimis adolescentului mai multe selfie-uri sexy. Aşa a început totul! Curând, cei doi au legat o relaţie şi au început să întreţină relaţii intime, scrie The Sun.
"Ne întâlneam de mai multe ori pe săptămână, dar nu făceam sex mereu. Uneori stăteam pur şi simplu şi vorbeam. Mă gândeam în sinea mea că este o relaţie cât se poate de reală", a mărturisit profesoara.
În ciuda încercării pentru ca totul să rămână secret, adevărul a ieşit la iveală în final, după ce un alt elev i-a surprins împreună pe cei doi. Mary Beth a ajuns în faţa instanţei şi riscă să petreacă mai mulţi ani la închisoare.
"Acum realizez cât de proastă am fost şi că am făcut o greşeală teribilă. Am crezut că e ceva ce poate fi păstrat secret şi că nimeni nu va şti niciodată. As vrea să mă întorc în timp. (...) Nu m-am gândit niciodată că se va ajunge atât de departe şi le cer iertare tuturor celor pe care i-am rănit", a spus ea în final.