Medic UPU Bihor: Flavia Groșan a contribuit din plin la îngreunarea misiunii personalului medical
Sfaturile controversate ale medicului Flavia Groșan și, mai ales, mediatizarea lor excesivă, au adus un deserviciu uriaș muncii personalului medical din secțiile ATI, a afirmat medicul-șef al UPU-SMURD Bihor. În direct la Realitatea Plus, Hadrian Borcea a relatat faptul că sub impulsul valului de informații pseudoștiințifice, unii pacienți au ajuns să aibă manifestări aproape psihotice.
"Este cumplit de greu și, din păcate, Flavia Groșan a contribuit din plin la acest aspect de a îngreuna viața personalului medical care încearcă să aplice metode simple (...) Atitudinea ei s-a reflectat asupra întregii practici medicale și sper ca la un moment dat, ea să înțeleagă."
Medicul a relatat și câteva cazuri extreme, în care pacienții, influențați de informații intens vehiculate în spațiul public, au ajuns să refuze proceduri care, în astfel de situații, le pot salva viața.
"Un pacient de circa 40 de ani, care a fost transfer de la Satu Mare la Oradea, în starea critică, a ajuns la noi când încă mai era conștient și primul lucru care ne-a rugat a fost să nu-i administăm oxigen. Și-a desfăut toate tuburile, s-a pus în genunchi si ne-a implorat să nu-l oxigenăm. L-am lăsat pentru câteva minute și pacientul a realizat că nu poate altfel și și-a pus masca singur. (...) Din păcate, mare parte din pacienții care solicită acest lucru, chiar și dacă părăsesc spitalul, revin în stare mai gravă. (...) A mai fost cazul unui bărbat care a cerut ca mamei sale să nu-i fie fixată branula pe mana cu leucoplast, având impresia că vrem să o legăm de targă", a afirmat Hadrian Borcea la Realitatea Plus.
Medicul bihorean a atras atenția că populația preia tot mai frecvent pseudosfaturi medicale sau pur si simplu opinii exprimate în mediul online, iar efectele sunt dăunătoare sănătății. "Reacțiile pot fi grupate într-un context aproape psihotic, în cazul pacienților care ajung să refuze proceduri firești, care ajută la salvarea vieții, fie că sunt bolnavi COVID sau în afara patologiei COVID."
Luni, medicul orădean Flavia Groşan a fost audiat de Comisia de Etică Colegiului Medicilor Bihor, ca urmare a afirmațiilor sale privind tratarea a mii de bolnavi COVID după o schemă proprie de tratament proprii.
Controversatul pneumolog nu a fost sancționat, iar preşedintele forului, Carmen Pantiş, a declarat pentru ebihoreanul.ro că audierea Flaviei Groșan a fost o "discuţie amiabilă", în care aceasta "şi-a exprimat empatia faţă de pacienţi ".