Şeful Inspecţiei Judiciare, acuzații dure la adresa secției pentru procurori din CSM, în cazul DNA
Lucian Netejoru, şeful Inspecţiei Judiciare, a declarat, la prezentarea bilanţului instituţiei, că "abordarea inedită a Secţiei pentru procurori" care, în cazul controlului de la DNA a înlăturat o parte dintre constatările echipei de control, produce îngrijorări.
"Vă asigur că Inspecţia Judiciară a acţionat în sensul realizării misiunii sale, printr-o exercitare strictă a prerogativelor conferite de lege şi de legislaţia secundară. Trebuie să admitem că la acest moment ne îngrijorează abordarea inedită a Secţiei pentru procurori care, în cazul controlului efectuat la Direcţia Naţională Anticorupţie – Structura Centrală, a înlăturat parte dintre constatările faptice ale unora dintre membrii echipei de control apreciind că aplicarea standardelor la care ne-am referit ar fi fost neunitară şi neuniformă", a declarat Netejoru la bilanţ.
"Vă rog să îmi permiteţi şi nu aş vrea să intru în nicio polemică pe acest subiect, să mă întreb retoric cine este autorul unui raport de control, cel care îl întocmeşte sau cel care, potrivit legii, este chemat să îl aprobe?", a mai spus şeful Inspecţiei Judiciare (IJ).
Inspectorul şef a făcut trimitere, în cadrul discursului, şi la dezvăluirile din ultima perioadă, în care procurorii DNA Ploieşti sunt acuzaţi că au falsificat probe.
"Privim şi noi cu îngrijorare deteriorarea încrederii în justiţie pe fondul numărului ridicat de informaţii apărute în spaţiul public privind un pretins mod în care s-ar fi desfăşurat activitatea de urmărire penală în anumite cauze. Fără să intru în detalii, din motive obiective, îmi exprim convingerea că, în limitele competenţelor conferite de lege, inspectorii judiciari, cu obiectivitate şi celeritate, vor scoate adevărul la lumină, oricât de plăcut sau de neplăcut ar fi acesta. Şi în acest context, ca de fiecare dată, sprijinul domnului procuror general ne va fi de un real folos", a completat Netejoru.
Şeful Inspecţiei Judiciare a precizat că sesizările privind comunicările publice ale magistraţilor au crescut, menţionând că aceştia trebuie să respecte obligaţia de rezervă.
Netejorul a precizat "că dintre acţiunile disciplinare soluţionate, Secţia pentru judecători în materie disciplinară a sancţionat 65% dintre abaterile constatate de inspectori, faţă de numai 45% în cazul Secţiei pentru procurori în materie disciplinară".