Șeful Grupului de Luptă NATO în România, dezvăluiri despre riscul de la graniță, în războiul din Ucraina
Șeful Grupului de Luptă NATO în România, colonelul francez Vincent Minguet, a vorbit despre pericolul de la granița României în contextul războiului din Ucraina, în exclusivitate, la Realitatea PLUS, la Controversat, cu Ionela Arcanu.
Șeful grupului de luptă NATO în România, colonelul francez Vincent Minguet, a explicat ce presupune noul sistem de apărare antiaeriană sol-aer pe care Franța l-a desfășurat în Dobrogea.
„Nu știm unde poate ajunge conflictul (militar din Ucraina - n.red.). Nu știm niciodată. Cu fermitate, trebuie să înființăm această forță de descurajare. Și, prin solidaritatea țărilor NATO, trebuie să asigurăm o apărare sustenabilă”, a declarat colonelul Vincent Minguet, într-un interviu exclusiv la Controversat.
Cum funcționează noul sistem de apărare din Dobrogea
Noul sistem de apărare din Dobrogea „este funcțional în prezent, dar va fi îmbunătățit. Este operațional în prezent. Previne trei tipuri de atac: aeriene, rachete, drone. Este un radar, dar mai complicat. Detectează, interceptează și neutralizează aeronave, drone, rachete”, a explicat șeful Grupului de Luptă NATO în România.
Sistemul desfășurat în Dobrogea se numește MAMBA și este de ultimă generație, fiind operat de 100 de aviatori.
Despre o amenințare specifică pentru țara noastră și riscul din acest moment la adresa României, comandantul Grupului de Luptă NATO apreciază că nu există, însă „nu se știe niciodată”.
„Sincer, nu știm niciodată. Ca șef militar, tratăm amenințările după mai multe criterii, de la cel mai puțin posibil la cel mai posibil. Toată lumea dorește cea mai mică amenințare...
Trebuie să fim pregătiți pentru cel mai negru scenariu.
Nu aș spune că nu sunt amenințări.
Trebuie să-mi pregătesc echipa, oamenii, pentru orice.
Situația pe care o vedem la granița României nu este atât de amenințătoare”, a precizat colonelul francez Vincent Minguet, comandantul Grupului de Luptă NATO în România, la Realitatea PLUS, în emisiunea Controversat.