MENIU

Șeful Ambulanței Neamț și două asistente, reținuți de DNA. Au primit ZECI DE MII de euro șpagă pentru angajări

Foto: arhivă

Managerul general interimar al Serviciului de Ambulanță Neamț, precum și două asistente, au fost reținuți de procurorii DNA pentru că ar fi cerut bani de la candidații care s-au prezentat la un concurs de angajare.

Potrivit procurorilor anticorupție, managerul ar fi cerut, prin intermediul celor 2 subalterne, câte 5 mii de euro de la opt candidați la un concurs de angajare, în 2 – 10 mai.

Concursul respectiv viza ocuparea posturilor pe o perioadă nedeterminată, pentru personalul sanitar și sanitar auxiliar care a fost angajat pe acele posture fără concurs, pe o perioadă determinată, în perioada stării de alertă.

Pe 18 mai, șeful stației de Ambulanță Neamț a fost surprins în flagrant când primea 40.000 de euro de la una dintre candidate, potrivit DNA.

Procurorii mai precizează că, independent de înțelegerea cu șeful serviciului, una dintre asistente ar fi pretins și primit de la cele 8 persoane câte 6.000 de euro, nu 5.000, așa cum “stabiliseră” inițial. Din această sumă, 8 mii de euro i-a unei alte asistente, asupra căreia banii s-au găsit la percheziția corporală.

Vineri, cei 3 urmează să fie prezentați Tribunalului Bacău cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.