MENIU

Șefa CNAS vine cu lămuri. "Nu toate persoanele neasigurate vor avea aceleaşi drepturi ca şi cele asigurate"

Sefa CNSAS a corectat propria afirmatie, facuta o o zi inainte

​Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Valeria Herdea, a clarificat, joi, declarațiile sale din urmă cu o zi, potrivit cărora, de la data de 1 iulie, persoanele care nu plătesc asigurare de sănătate „vor avea aceleaşi drepturi ca şi persoanele asigurate, în virtutea faptului că în Constituţie scrie că suntem cu toţii egali”. 

Valeria Herdea a explicat că este vorba strict despre pacienții neasigurați care sunt suspecți de o afecțiune oncologică și care vor avea acces gratuit la analize gratuite de diagnostic pentru cancer, în conformitate cu prevederile Planului National de Combatere si Control al Cancerului.

Clarificările șefei CNAS vin după ce tot ea a afirmat, cu o zi înainte, că „anul acesta, contractul de la 1 iulie 2024 va aduce persoanele neasigurate şi promisiunea Băncii Mondiale că vor fi plătite aceste servicii, vor avea aceleaşi drepturi ca şi persoanele asigurate, în virtutea faptului că în Constituţie scrie că suntem cu toţii egali. Încercăm să schimbăm multe lucruri, dar este foarte greu. E un an dur, un an cu plin de încercări pe care îl ştiţi, n-are sens să vă povestesc mai mult”, declara miercuri Valeria Herdea, potrivit Agerpres.

Modificarea pregătită de CNAS de la 1 iulie vizează însă analizele pentru diagnostic, pe care, până acum, neasigurații le plăteau și care, de la 1 iulie, ar urma să fie gratuite.

 

Odată diagnosticați cu o formă de cancer, acești pacienți intră automat și sunt tratați gratuit în cadrul Programului Național de Oncologie, lucru care se întâmplă și acum.