Șef de la Termoficare, suspectat că a vândut conductele oraşului la fier vechi
Situație revoltătoare în Oradea! Şeful Serviciului Comercial din Termoficare şi-a dat demisia, după ce a fost cercetat în cadrul unei comisii de disciplină. Bărbatul este bănuit că a vândut la fier vechi conductele dezgropate din oraș.
Mircea Chereji este bănuit că ar fi vândut pe "persoană fizică" la fier vechi circa 25 tone de fier sub formă de conducte dezgropate din oraş, în valoare de aproape 5.000 euro.
Afacerea ar fi ieşit la iveală după ce firma de fier vechi ar fi anunţat un transport din luna iulie conducerii societăţii Termoficare, care însă nu ştia nimic de acest lucru, notează ebihoreanul.ro.
Transporturile de ţevi vechi ar fi fost înregistrate la depozit ca fiind din partea firmei Primăriei, dar fără ca aceasta să şi încaseze banii pentru ele.
În urma scandalului, lui Chereji, bănuit că intenţiona să bage banii în buzunar, i s-a pus în vedere să părăsească societatea, iar compartimentul pe care îl conduce a fost transferat în subordinea directă a directorului Călin Ungur, pentru o mai bună supraveghere a activităţii.
Cazul face şi subiectul unei anchete deschise de Poliţie.