Pensiile se majorează cu 12,5%. Decizia, luată în ședința Coaliției. Ajutoare suplimentare pentru românii cu pensii mici
Pensiile se majorează cu 12,5%, au decis liderii Coaliției PSD-PNL, în ședința decisivă care a avut loc luni seară. Subiectul a agitat apele în interiorul Coaliției ca urmare a divergențelor de opinie dintre social-democrați și liberali.
Ambele părți, PNL și PSD, au renunțat astfel la 2,5 din pretenții.
În plus, față de majorarea punctului de pensie, pensionarii cu pensie de până în 2.000 de lei ar urma să primească de la stat o sumă suplimentară de 800 de lei, iar pensionarii cu pensie între 2.000 și 3.000 de lei ar putea primi o sumă suplimentară de 600 de lei, potrivit discuțiilor din coaliție, potrivit Realitatea Plus.
S-a realizat astfel un compromis între varianta PSD cu creștere de 6,2% plus ajutoare care se acordă o singură dată și varianta PNL de creștere a punctului de pensie cu 15%.
Persoanele cu handicap vor încasa a 13-a indemnizație, au mai discutat liderii coaliției, susțin sursele citate. Indemnizațiile pentru veterani, văduve de război și urmașii acestora se vor majora cu 30%, potrivit discuțiilor din coaliție.
CE VARIANTE AVEAU CELE 2 MARI PARTIDE, PNL ȘI PSD
Liberalii doreau o creștere cu 15% a punctului de pensie, ceea ce înseamnă o creștere uniformă cu 15% a tuturor pensiilor din sistemul public bazat pe contributivitate. Acest lucru ar însemna un impact bugetar de 18 miliarde de lei în 2023, în timp ce PIB-ul României este de 1.317 miliarde lei în acest an, conform legii bugetului de stat.
De cealaltă parte, PSD voia o creștere cu 15% a bugetului pentru pensii, care să fie împărțită astfel:
– o creștere cu 10% a punctului de pensie (ceea ce va aduce o creștere uniformă cu 10% a tuturor pensiilor din sistemul public);
– restul banilor să meargă sub formă de bonusuri către pensionarii cu pensii considerate mici (fie sub 2.500 de lei, fie sub 2.000 de lei). Bonusurile ar urma să fie acordate la fel ca anul trecut.