MENIU

Ședință de Guvern la Palatul Victoria | Orban: ”Trebuie să fim pregătiți pentru a demara campania de vaccinare imediat ce vin primele doze”

Ședință de Guvern la Palatul Victoria

Ședință de Guvern la Palatul Victoria. Premierul Ludovic Orban a anunțat la începutul întâlnirii de miercuri că urmează pregătiri pentru a fi organizat totul în momentul în care vor ajunge primele tranșe de vaccin anti-coronavirus în România.

”După cum ati urmărit în informațiile oficiale, există vaccin anti COVID. Este în fazele ultime de aprobare, oricum au fost finalizate testele clinice și vedem, în sfârșit, o perspectivă certă pentru a rezolva această epidemie grava de coronavirus, care a dat peste cap lumea.

Trebuie să fim pregătiți să ne organizăm pentru a putea demara campania de vaccinare imediat ce vom putea accesa primele cantități care ne sunt repartizate, de vaccin. Contractarea cantității de doze de vaccin s-a făcut la nivel european, toate cantitățile s-au făcut în raport cu numărul populației. Vom primi în etape.

Am luat decizia de a structura depozitivul de vacinare pentru a avea o comandă fermă. Conducerea va fi asigurată de dl col. Valeriu Gheorghiță, pe care l-am invitat la ședință și pe care îl invit să ne adreseze câteva cuvinte”, a spus premierul în debutul ședinței.

Coordonatorul campaniei de vaccinare a mulțumit Guvernului pentru încredere și a menționat că este conștient de responsabilitatea pe care o are.

„Activitatea de vaccinare este cea mai sigura cale prin care noi putem reintra, in cel mai scurt timp, intr-o viata cat se poate de normala, atat din punct de vedere social, cat si din punct de vedere economic, personal si in toate domeniile de activitate. Este un efort inter institutional, este o strategie la care lucram de aproape doua luni, printr-o activitate conjugata a Ministerului Sanatatii, Ministerului Apararii Nationale si Ministerului Afacerilor Interne. Suntem aproape de finalizarea strategiei. In prima parte a saptamanii viitoare o putem pune la dispozitie pentru a fi prezentata public”, a spus Valeriu Gheorghiță.

Guvernul a dezbătut în cadrul ședinței o ordonanţă de urgenţă prin care studenţii de la universităţile de medicină şi farmacie vor putea lucra ca voluntari în spitale şi alte unităţi, pentru combaterea pandemiei de covid. ”Au început universităţile să creeze liste. În secunda în care este publicată, o să începem să preluăm studenţi. Deja am primit telefoane de la studenţi care vor să se înscrie şi îi îndrumăm spre universităţi", a afirmat Raed Arafat, în şedinţa de Guvern.

Mai multe articole despre:
sedinta de guvern ludovic orban