MENIU

Se scumpesc gazele de la 1 iulie. Ce a convenit Guvernul cu FMI

<p>Gazele mai scumpe</p>

Preţul gazului pentru populaţie va creşte în medie cu circa 5% pe an până în 2018, potrivit calendarului de liberalizare al pieţei reglementate convenit cu FMI.

Conform unor surse din Guvern, citate de Economica.net, prima ajustare de preţ se va face de la 1 iulie, când preţul pe care îl plătesc consumatorii casnici va creşte cu circa 6%.

„Preţul gazului va creşte cu câte 6 lei/MWh în fiecare an, până în 2018. Am reuşit să convingem FMI să ne oprim la 78 de lei/MWh, de la 90 de lei/MWh cât doreau ei iniţial", arată sursele citate.

Memorandumul de înţelegere cu FMI, din care face parte şi calendarul de liberalizare al preţului gazelor, se aprobă azi în sedinţă de Guvern. Din aprilie, prețul la gaze variază de la un județ la altul. Cel mai scump este în județele din nordul României.

Astfel, diferenţa între preţul plătit de un român din sudul ţării (Muntenia, Dobrogea, Oltenia) şi unul din nord (Transilvania, Moldova, Maramureş şi Banat) este de aproape 16%.

Preţul gazelor se majorează încet, dar sigur

Preţul final al gazelor naturale plătite de consumatorii casnici va creşte de la 1 iulie cu 5-8%, declarase încă din luna aprilie șeful ANRE, Niculae Havrileţ.

Potrivit acestuia, sumpirea gazelor naturale este cauzată de liberalizarea preţului de producţie a gazelor naturale, proces asumat de Guvern faţă de Comisia Europană (CE) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI).

"Prețul final va crește cu circa 5 — 8% în medie de la 1 iulie, calculat pentru anul 2015-2016. Este vorba de o medie pentru că prețul pe regiuni va depinde de fiecare operator în parte. Această majorare se va simți practic mai mult de la 1 decembrie deoarece până atunci consumul este mic și nu se mai consumă gaze pentru încălzire", a explicat Havrileț.

Începând cu data de 1 aprilie 2015, prețurile gazelor naturale furnizate consumatorilor casnici au scăzut, în medie, cu 3,9% potrivit ANRE.

Facturile la gaze se schimbă. Vei avea o surpriză când cauți suma de plată

Facturile la gaze vor conține de acum înainte și sumele pe care urmează să le plătești în următoarele două luni.

Furnizorul de gaze pentru jumătatea de sud a ţării va insera în factura pentru clienţii casnici şi estimările de consum pentru următoarele două luni calendaristice.

GDF Suez susţine că, ştiind cât va avea de plată la gaze în următoarele luni, cetăţeanul îşi va chivernisi mai bine banii, informează Economica.net. Furnizorul francez îţi va prezenta scris, pe lângă suma pe care o ai de plătit pe lunile în care s-a făcut regularizarea şi sumele pe care le vei avea de plătit pe parcursul lunii curente şi al următoarelor două luni, pe bază de estimări de consum.

Mai multe articole despre:
gaze gaze naturale preţ gaze scumpirea gazelor