MENIU

Se redeschid restaurantele. Ce reguli trebuie respectate

Noi reguli pentru redeschiderea restaurantelor în condiții de siguranță

Restaurantele s-ar putea redeschide de joi cu o lungă listă de reguli și restricții. Clienții vor avea voie să meargă doar pe anumite benzi cu sens unic, marcate special și vor fi obligați să păstreze distanța de 2 metri. La masa nu vor putea sta mai mult de 6 persoane, dar masca de protecție nu va fi necesară. 

Inițial autoritățile au anunțat că vor redeschide restaurantele de la 1 iulie, însă această măsură de relaxare a fost amânată din cauza numărului mare de cazuri. Autoritățile au avansat acum 2 termene pentru redeschiderea restaurantelor, 9 și 15 iulie. Totul depinde însă de evoluția cazurilor din zilele următoare, spune ministrul Sănătății.

"În momentul în care, în zilele următoare, vom avea o concluzie în acest grup tehnic de lucru, vom aborda și momentul redeschiderii restaurantelor, noi vrem să fie cât mai repede," a afirmat Nelu Tătaru pentru Realitatea Plus.

Restaurantele din România sunt închise de aproape 4 luni. 

Bucureștenii sunt nerăbdători să ia masa la restaurant. Mulți spun că acestea ar fi trebuit să fie redeschise mai devreme.

Mai multe articole despre:
restaurante terase virus covid