MENIU

Se înmulțesc focarele - Doar în ultima săptămână s-a înregistrat o creștere uriașă a cazurilor de pestă porcină, în România

Pesta porcina

Se înmulțesc alarmant focarele de pestă porcină din țară. Numărul acestora a ajuns la 170 în România. Autortiățile spun că doar în ultima săptămână au fost înregistrate peste 50 de noi focare.

Un număr de 170 de focare de pestă porcină africană sunt active în România, potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), remis, vineri.

Dintre acestea, două focare sunt în exploataţii comerciale şi două focare în exploataţii comerciale de tip A, fiind afectate 46.203 de porcine (animale afectate din focarele active).

În perioada 2019 şi până în prezent au fost stinse 3.230 de focare de pestă porcină africană.

În intervalul 15.07.2021 - 22.07.2021 au fost înregistrate 54 de focare noi şi au fost stinse 9 focare.

De la prima semnalare a prezenţei virusului PPA în România, pe data de 31 iulie 2017 şi până în prezent, au fost diagnosticate 5.811 de cazuri la mistreţi în 41 de judeţe.

În conformitate cu prevederile europene, cazurile la mistreţi se sting după cel puţin 2 ani de la apariţia lor.

Mai multe articole despre:
pesta porcina focare