MENIU

Se încearcă modificarea rectificării bugetare în Parlament. Ce șanse sunt ca pensiile românilor să crească cu 40 la sută

Pensiile românilor, discutate în Parlament. Social-democrații vor să modifice rectificarea bugetară care cuprinde inclusiv creșterea pensiilor cu 14 la sută și să crească punctul de pensie cu 40 la sută. 

Social-democrații vor să elimine din OUG privind rectificarea bugetară articolul care majorează pensiile cu doar 14% si vor creșterea cu 40% a punctului de pensie, așa cum prevede legea.

Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au decis miercuri trimiterea ordonanţei de urgenţă a Guvernului privind rectificarea bugetară pentru dezbatere şi raport Comisiilor de buget-finanţe.

Termenul până la care deputaţii şi senatorii pot depune amendamente la acest act normativ este 9 septembrie, iar termenul până la care comisiile vor finaliza raportul este 10 septembrie.

„Birourile Permanente Reunite se vor reuni și vor pune pe ordinea de zi a comisiilor reunite de buget-finanțe din Camera Deputaților și Senat rectificarea bugetară cu scopul principal de a elimina acel articol prin care pensiile au fost diminuate cu 26%. Probabil că săptămâna viitoare vom avea rectificarea adoptată fără acel articol”, a anunțat liderul deputaților PSD, Alfred Simonis.

Până la noi modificări, pensiile cresc începând din această lună cu 14%.

Astfel, de la data de 1 septembrie, aproximativ cinci milioane de pensionari din România vor avea veniturile mai mari. Conform proiectului de rectificare bugetară adoptat de către Guvernul Orban, punctul de pensie a crescut cu 14 la sută.

Astfel, punctul de pensie va creşte cu 14% de la 1 septembrie 2020, iar asta înseamnă că va ajunge de la 1.265 lei la 1.442 lei, ceea ce înseamnă o creștere cu 177 de lei.

Mai multe articole despre:
pensii