Se demolează fabrica de unde mânca Ceauşescu cozonac (GALERIE FOTO)
Fosta fabrică de pâine "Pajura", de unde era alimentat Nicolae Ceuaşescu şi nomenclatura de partid, este demolată, pentru a face loc unor clădiri pentru birouri. Demolarea şi amenajarea uriaşei suprafeţe abandonate ar urma să dureze un an.
Dezvoltatorul imobiliar a cumpărat în toamna anului trecut un teren de 16.000 mp pe Str. Jiului aproape de b-dul Bucureştii No, de la compania Pajura SA, printr-o tranzacţie estimată la 5 milioane de euro, potrivit zf.ro.
Terenul prezintă o serie de facilităţi, precum vecinătate cu o staţie de metrou, precum şi acces relativ rapid atât spre aeroporturile Bucureştiului, cât şi spre centru.
Înainte de 1989, la Fabrica de pâine Pajura se fabricau cozonaci şi alte produse de panificaţie.
“Nu foloseam ingredientele noastre din fabrică. Dimineaţă de dimineaţă venea un securist cu făină şi sare şi stătea lângă noi până era gata. Aluatul era pregătit în cuve speciale pentru Ceauşescu, fabricate din inox”, a povestit, cu câţiva ani în urma, o fostă şefă de secţie de la "Pajura", pentru Click.ro.
sursă foto arhivă: adevarul.ro