MENIU

Schimbări majore pentru toți cei care vor să acceseze bani UE. Guvernul a luat decizia azi

Premierul Dancila

Premierul Viorica Dăncilă a făcut un anunț important legat de fondurile europene în ședința de Guvern de joi, 15 martie. Au crescut plafoanele de finanțare, chiar și de trei ori!

Guvernul a introdus pe ordinea de zi o ordonanţă de urgenţă pentru evitarea dezangajării fondurilor europene. Principalele pericole de dezangajare de fonduri europene sunt pe Programul Operaţional Regional și Programul Operaţional Infrastructură Mare.

"Vom adopta astăzi o nouă măsură pentru creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene şi evitarea dezangajării, deci a pierderii unor alocări de sume pe anumite programe operaţionale", a declarat premierul la începutul ședinței de Guvern.

În acest sens, Guvernul modifică şi se completează Ordonanţa de Urgenţă 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014 - 2020.

Scopul modificării este acela de a putea fi încheiate contracte de finanțare cu o valoare mai mare decât prevedeau alocările iniţiale din programele operaţionale astfel:

În cadrul Programului Operaţional Regional şi Programul Operaţional Competitivitate vor fi încheiate contracte de finanțare cu o valoare totală dublă faţă de alocarea propriu-zisă.

În ceea ce privește POIM, Programul Operaţional Infrastructură Mare, vor fi încheiate contracte cu o valoare triplă faţă de alocare, în vreme ce pentru Programul Operaţional Capital Uman, Programul Operaţional Capacitate Administrativă şi Programul Operaţional Asistență Tehnică se vor putea încheia contracte a căror valoare totală depăşeşte cu 50% alocarea.

Pentru Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate vor fi încheiate contracte a căror valoare totală depășește cu 20% alocarea programului.

"Propunerea se justifică prin faptul că pentru unele apeluri lansate au existat proiecte eligibile de calitate, dar care nu au putut fi contractate tocmai pentru că bugetul alocat nu era suficient", a explicat premierul.

O altă completare vine în sprijinul beneficiarilor care primesc finanțare sub incidența ajutorului de stat, acel ajutor de minimis, a completat Viorica Dăncilă, "prin aceea că la prefinanţare, pentru toate categoriile de cheltuieli eligibile, într-o singură tranşă de maxim 40% din contribuţia publică eligibilă a proiectului" (?!).

Guvernul a rezolvat ;ș o problemă ridicată de primarii din municipiile reședință de județ, şi anume necesitatea oferirii posibilității beneficiarilor din Programul Operaţional Regional pentru încheierea unor acorduri-cadru de parteneriat între unități administrativ-teritoriale şi entităţi cu personalitate juridică ale Administraţiei Naţionale Apele Române, ale Administraţiei Naționale de Îmbunătăţiri Funciare - pe durata de valabilitate a contractelor de finanţare - care au în administrare suprafeţe aflate în domeniul public al statului, suprafeţe de interes pentru realizarea şi implementarea unor proiecte cu finanţare europeană.

Guvernul a modificat, în acest sens, prin memorandum, modelul de acord cadru.

Mai multe articole despre:
fonduri europene fonduri UE