Schimbare de macaz în cazul CFR Marfă? Ce variante ia în calcul noul ministru de la Transporturi
Ministrul propus al Transporturilor, Dan Costescu, spune că una dintre prioritățile ministerului său va fi rezolvarea situației de la CFR Marfă.
Procesul de privatizare a companiei CFR Marfă trebuie continuat, dar nu cu orice preț, modul în care se va face acest lucru urmând să fie decis după o analiză a situației acesteia, a afirmat, luni, ministrul propus al Transporturilor, Dan Costescu, la audierile din comisiile reunite de specialitate ale Parlamentului.
"La CFR Marfă este vital să se continue procesul de privatizare, dar nu cu orice preț. Nu putem să ne batem joc, să dăm o companie care este acum pe pierdere sau poate putem să facem asta, dar după o analiză. Va trebui să vedem în ce stadiu este compania, să facem o evaluare și să decidem, împreună cu colegii, cu care dintre metodele propuse — cu investitor strategic, IPO la bursă — vom merge mai departe. Este una dintre prioritățile noastre", a spus Costescu.
La concluzia senatorului Cristiana Anghel: "Deci, nu vreți cu tot dinadinsul să scăpați de ea, asta contează!", noul șef de la Transporturi a răspuns: "Nu cu orice preț", potrivit Agerpres.
CFR Marfă, cel mai mare operator feroviar de marfă din România, a raportat, anul trecut, o cifră de afaceri de 212 milioane euro și o cotă de piață de 54,8%. În primele șapte luni, compania a înregistrat pierderi de peste 20 de milioane de lei.