Scene șocante, în Argeș: bătaie cu bâte între două familii. Scandalagiii, potoliți de mascați
Încăierare în stradă între două familii din comuna Vlădești, județul Argeș. Doi bărbați au ajuns la spital, iar alți trei au fost duși la audieri. Până la sosirea mascaților, aceștia s-au bătut cu bâtele.
Vecinii au sunat la 112 imediat ce au auzit urletele în stradă, iar primii polițiști care au venit nu au reușit să potolească oamenii. Depășiți de situație, agenții din Stâlpeni au stat pe margine și au așteptat întăririle din celelalte localități.
Agresorii cu vârste cuprinse între 20 și 54 de ani s-au bătut cu pumnii și picioarele, iar alții au scos bâtele. Nu s-au lăsat până nu s-au pus unul pe altul la pâmânt.
Conflictul a pornit de la o ceartă spontană între cele două familii. Mai târziu, zeci de forțe de ordine au apărut la porțile scandalagiiilor.
,,După aplanarea stării conflictuale, două persoane care au avut nevoie de îngrijiri medicale s-au deplasat la spital, iar alte trei persoane au fost conduse la sediul poliției pentru cercetări’’, a precizat Florin Popa, purtător de cuvânt al IPJ Argeș.
Oamenii legii au întocmit un dosar penal pentru violențe și tulburarea liniștii publice, iar toți membrii familiilor sunt vizați. De asemenea, se vor face verificări și pentru modul de intervenție al polițiștilor.