MENIU

Scene de groază într-un post de poliţie de lângă Iaşi. Poliţiştii s-au ascuns de frica infractorilor

Scene de o cruzime inimaginabilă pe o stradă dintr-o localitate ieşeană. Un tânăr de circa 20 de ani şi-a luat o bătaie soră cu moartea, culmea, de faţă cu poliţiştii din comună. Totul a plecat de la o ceartă avută cu mai mulţi bărbaţi în cursul serii de sâmbătă, 19 noiembrie, în discoteca din localitate. V.A., din localitatea Tibana, a mers în acea zi la discoteca din sat, alături de nişte amici şi de verişoara sa. După un timp, s-a intersectat cu doi fraţi, care au pus ochii pe verişoara lui.

Când a văzut că nu poate să-i calmeze pe cei doi şi să-şi salveze verişoara din mâinile lor, tânărul a apelat la bodyguarzii localului, pentru a-i sări în ajutor. Aceştia i-au scos afară pe cei doi fraţii. Seara a continuat în linişte, însă pentru V.A. coşmarul avea să se petreacă peste câteva zile. Astfel, marţi, 22 noiembrie, tânărul a mers însoţit de alţi amici la un magazin din centrul comunei, pentru a cumpără de mâncare muncitorilor pe care-i tocmise la treburile din curtea casei sale. În jurul orei 13:00, s-a intersectat cu cei doi fraţi cu care a avut conflictul în discotecă.

Cei doi fraţi l-au bruscat şi l-au lovit în repetate rânduri, tânărul fiind nevoit să se adăpostească în interiorul magazinului unde venise să-şi facă cumpărăturile. Văzând scenă, patronul magazinului i-a scos afară, de teamă să nu-i distrugă marfa din interior.

La un moment dat au venit şi poliţiştii, care fără să intervină, priveau ca la circ toată scena şi nu făceau nimic. În cele din urmă, fraţii au renunţat la actele de agresiune asupra tânărului şi s-au năpustit asupra poliţiştilor.

Cei doi agresori i-au fugărit pe poliţiştii din comună ce erau şi ei la locul faptei. Culmea, agenţii, alături de tânărul agresat iniţial, s-au baricadat tocmai în sediul postului de poliţie, de frică celor doi. Asta nu i-a împiedicat pe cei doi să vină după ei şi să încerce să pătrundă în interior, pentru a le aplica o corecţie fizică. Scăparea poliţiştilor şi a victimei a venit abia după ce le-au sărit în ajutor alţi colegi poliţişti, veniţi tocmai din altă comună. În urma acestui incident, cei doi agresori s-au ales cu dosare penale pentru lovire şi alte violenţe, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi ultraj.

Sursa: bzi.ro