Scene cumplite într-un club din Flămânzi, jud. Botoșani: PAZNIC bătut cu bâte și topoare
Scene de groază au avut loc într-un club din Botoșani. Un agent de pază a fost bătut cu bestialitate de mai mulți indivizi. Aceștia au sărit asupra lui cu bâte, topoare și l-au lovit la pământ cu pumnii și picioarele. Bărbatul a ajuns în stare gravă la spital.
Scandalul a pornit după ce agentul de pază nu a permis intrarea în club unui client în stare de ebrietate.
La scurt timp, tânărul a venit cu prietenii și l-au atacat pe paznic.
Victima a declarat că și-a pierdut cunoștința și nu mai știe ce s-a întâmplat.
Oamenii legii au identificat toți agresorii și sunt acum cercetați penal pentru tentativă de omor.