SCENARIU NEGRU: Mii de bucureșteni mor la un CUTREMUR major - Câte victime ar supraviețui sub dărâmături
După dezastrul lăsat în urmă de cutremurul din Turcia, apar primele scenarii pentru un eventual cutremur mare România. Experții spun că Bucureștiul ar fi cel mai afectat, în caz de seism. Nicolae Steiner, expert internațional NATO pentru Medicina de dezastru, a realizat un scenariu care spune că aproximativ 1.100 de persoane ar muri în timpul cutremurului, în Capitală. Predicția este, însă, contrazisă de un scenariu al Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență. Acesta spune că numărul victimelor ar putea depăși 3.000, dacă seismul ar avea loc pe timpul zilei.
Primului scenariu, realizat de expertul în medicină de dezastru, Nicolae Steiner, este unul optimist. În cazul în care ar avea loc un cutremur cu epicentul în Vrancea, cu o magnitutine de 9 pe scara Richter, care s-ar resimți ca 8 în București, numărul deceselor ar ajunge în primele minute la 1.113 persoane.
În același scenariu se estimează un număr total de victime pentru București și județul Ilfov, de 7.056. Experții spun că 1.402 persoane ar rămâne încarcerate.
În cazul în care s-ar acționa rapid, iar victimele rămase sub dărâmături ar fi găsite după 24 de ore, 1.126 ar fi găsite în viață, dintre cele peste 1.400.
În schimb, un alt scenariu, realizat de Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență arată că dacă seismul se produce pe timp de noapte, numărul victimelor ar fi uriaș: 6500 de morți și 16 mii de răniți. Iar dacă seismul s-ar produce pe timp de zi, atunci efectele ar fi cu 50% mai mici.