Scena macabră la ARAD. Deghizat în femeie, un bărbat simula că i s-a tăiat recent brațul și cerea bani
Spectacol macabru pe străzile Aradului. Un bărbat deghizat în femeie i-a băgat în sperieți pe trecătorii de la care încerca să obțină bani, simulând că suferă de o hemoragie masivă, la brațul recent amputat. Cu o recuzită impresionantă și un plan bine pus la punct, bărbat i-a surprins până și pe polițiștii care au venit să-l ridice.
Bărbatul a fost văzut pe un bulevard din centrul Aradului, fiind deghizat ca o femeie de vârstă medie.
„Respectivul abordase mai multe persoane, cărora le prezentase o recuzită ce indica faptul că ar avea brațul drept recent amputat, sens în care expunea o aparentă hemoragie abundentă, solicitând mila publică", au transmis polițiștii locali, potrivit aradon.
Din recuzita bărbatului făceau parte sâni falși din silicon, pungă cu bulion pentru a simula hemoragia și amputarea, batic etc. De asemenea, potrivit polițiștilor locali, bărbatul a mărturisit că se mai deghizase chiar și în măicuță.
„Aparent lipsit de agresivitate, tânărul a menționat că traseele sale prin țară au inclus și internarea într-o instituție psihiatrică din Buzău, de unde a plecat, însă, pentru a-și relua ocupația de bază, cerșetoria. Ar aparține unei familii numeroase, având încă 5 frați, toți plecați din țară.
Bărbatul și-a prezentat sceneta macabră în mai multe orașe din țară, ba chiar și pe litoral, înainte să ajungă la Arad. După ce reprezentația i-a fost întreruptă, el a fost condus de polițiști la gară și s-a urcat în tren, cu destinația Timișoara.