MENIU

Scandalul Roșia Montană nu s-a terminat. Dacian Cioloș, denunț la Parchetul General pe numele lui Marcel Ciolacu VIDEO

Foto/Arhivă

Dacian Cioloş afirmă că a depus denunţul pentru ”răul pe care l-a făcut cu bună ştiinţă sau din prostie în cazul Roşia Montană”.

”Nu pot să accept ca cetăţean, ca român, ca europarlamentar REPER, ca un demnitar al statului român, prin declaraţii şi acţiuni pe care le face să afecteze interesele românilor şi a statului român”, afirmă Cioloş.

El precizează că de luni de zile ese demonizat de maşinăria de comunicare şi de propagandă a PSD şi a lui Marcel Ciolacu plătită din bani publici, pentru că a avut curajul să depună dosarul de înregistrare a Roşiei Montane în Patrimoniul mondial UNESCO.

”În cele din urmă, s-a dovedit că exact acest lucru a fost în avantajul României şi a ajutat ca România să câştige acest proces pe care l-a intentat la Tribunalul de Arbitraj Roşia Montană Gold Corporation şi Gabriel Resources. Sunt convins că procurorii vor face ce e necesar ca să clarifice această situaţie”, a mai declarat Cioloş în faţa Parchetului General.