MENIU

Scandal la Gaudeamus. Demisie importantă din cauza unei lansări de carte

Lidia Bodea și-a anunțat demisia din Comitetului Director al Asociației Editorilor din România, în urma lansării unor pagini scrise de Dan Voiculescu, pagini comentate, printre alții, de Dan Puric, Adrian Năstase, Mircea Diaconu, Bogdan Chirieac, Sorin Roșca Stănescu, Victor Ciutacu și Mugur Ciuvică.

”Vă asigur că este o decizie îndeajuns cumpănită, cu atât mai mult cu cât ea vine la capătul a mai bine de zece ani de când, în urma voturilor acordate în Adunările Generale AER, am asumat acest mandat. De fapt, este o hotărâre pe care o iau tocmai pentru că nu am reușit să răspund așa cum mi-aș fi dorit încrederii acordate de către cei care m-au votat și care au considerat că prezența mea în Consiliul Director va fi o garanție a respectării statutului AER. Din păcate, de câtăva vreme constat că, deși primul chemat să asigure respectarea statutului, Consiliul Director pare a fi primul dispus să-l ignore, cel puțin în punctele în care acesta vorbește despre ”prestigiu, imagine, conduită ireproșabilă, criterii calitative şi nu cantitative, spirituale şi nu comerciale, departe de orice ingerinţe sau presiuni de ordin politic, ideologic, naţionalist-şovin”, a scris Bodea.

Aceasta a precizat că nu-și face iluzii că gestul său va schimba foarte mult lucrurile, dar îl preferă lipsei de reacție.

”Suntem în plin târg de carte și vede prea multă lume ceea ce noi, înăuntrul Asociației, preferăm să ne prefacem că nu vedem: vi se pare că, lansând astăzi la ora 14.00 paginile cu titlul Lupta politică, autor Dan Voiculescu, comentată de Dan Puric, Adrian Năstase, Mircea Diaconu, Bogdan Chirieac, Sorin Roşca Stănescu, Mugur Ciuvică și Victor Ciutacu, editura RAO slujește „prestigiul și conduita ireproșabilă” a editorului român, „departe de orice ingerinţe de ordin politic, ideologic, naţionalist-şovin”?”, a mai scris Bodea. 

În discuție nu e, desigur, dreptul legal al unui editor de a publica ce-i place și de a-și comenta fapta editorială cu cine-i place., spune ea.  ”În discuție e însă moralitatea. Mai există și așa ceva pe lume. În numele cenzurii morale, noi nu umblăm goi pe stradă. Iar în raport cu ea, ceea ce se-ntâmplă acum la Gaudeamus e mai mult decât poate suporta bunul simț: este expunerea urâțeniei în mijlocul unei mulțimi care a venit acolo pentru splendoare, nu pentru abjecție”, este mesajul Lidiei Bodea, publicat pe contributors.ro.

Mai multe articole despre:
Humanitas demisia lidia bodea