MENIU

Scandal la Casa Albă: Melania, deranjată de o glumă făcută de Ivana Trump

Melania Trump, soţia preşedintelui american Donald Trump, nu a apreciat declaraţiile Ivanei Trump, prima soţie a miliardarului republican, care şi-a atribuit într-un interviu, printr-o glumă deplasată, titlul de ”Primă Doamnă”, scrie AFP.

Aflată într-o campanie de promovare a cărţii sale "Raising Trump", Ivana Trump şi-a atribuit acest titlu într-un interviu acordat ABC News.

”Am numărul direct la Casa Albă, dar nu voi suna, pentru că este Melania acolo”, a declarat ea, evocând discuţii cu fostul ei soţ.

”Şi nu vreau să creez gelozie sau ceva de acest fel, pentru că sunt prima soţie a lui Trump. Ok? Eu sunt prima doamnă”, a adăugat ea râzând.

Melania Trump nu a apreciat deloc gluma Ivanei, potrivit DC News.

Melania Trump "adoră să stea la Washington DC şi este onorată de rolul său de Primă Doamnă a Statelor Unite (...) Ea intenţionează să-şi folosească titlul şi rolul pentru a ajuta copii, nu pentru a vinde cărţi. Nu există clar niciun fundament pentru această declaraţie din partea unei foste. Este, din nefericire, doar zgomot pentru a atrage atenţia şi a ieşi în faţă”, a spus purtătoarea de cuvânt a primei doamne.

Mai multe articole despre:
Casa Albă Melania Trump