MENIU

Scandal în trafic! Un şofer băut a sărit la bătaie la oamenii legii

Câteva zeci de persoane au asistat, luni seară, în municipiul Hunedoara, la un adevărat scandal. Un șofer băut care a fost oprit de agenții de la rutieră i-a amenințat pe oamenii legii, după ce aceștia l-au testat cu aparatul etilotest. 

Polițiștii s-au chinuit mai multe minute să îi pună bărbatului cătușe, în timp ce acesta se împotrivea și îi înjura. Dus la sediul Poliției, individul, susțin procurorii, a continuat amenințările.

Totul s-a întâmplat sub ochii a zeci de curioși. Oamenii sunt revoltați că asemenea situații au loc, și spun că polițiștii ar trebui să aibă mai multe drepturi. Anchetatorii au deschis un dosar penal pe numele scandalagiului.

„Procurorii de pe lângă Judecătoria Hunedoara au înregistrat în această dimineață un dosar penal, având ca obiect infracțiunea de ultraj. În cauză s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul C.C., pentru săvârșirea a două infracțiuni de ultraj. Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat faptul că aseară, după ce autoturismul condus de suspect a fost oprit în trafic, şoferul i-a amenințat cu acte de violență pe doi agenți de poliție, care se aflau la fața locului. Ulterior, fiind condus la sediul Poliției Municipiului Hunedoara, a continuat să îi amenințe cu acte de violență pe cei doi agenți de poliție”, a declarat procurorul de caz, potrivit presei locale.

În acest caz, cercetările nu sunt finalizate. Urmează ca procurorii să aprecieze dacă se impun alte măsuri preventive, dar, cel mai probabil, bărbatul nu va fi cercetat în stare de arest.

Mai multe articole despre:
scandal poliţie