MENIU

Scandal în Biserică. Zeci de credincioși l-au huiduit pe preot în timpul slujbei. Oamenii îl acuză pe paroh că vinde ilegal locuri de veci VIDEO

Imagini incredibile la o biserică de lângă București. A fost protest în timpul slujbei de astăzi din satul Dărăști din Adunații Copăceni. Zeci de credincioși l-au huiduit pe preot în timp ce acesta ținea slujba în biserică. Oamenii îl acuză pe paroh că vinde ilegal locuri de veci și cer înlocuirea lui. 

A fost scandal în față bisericii din satul Dărăști, comuna Adunații Copăceni. Zeci de enoriași au protestat în timpul slujbei și au cerut plecarea preotului.

Oamenii îl acuză pe preot că le cere prea mulți bani pentru slujbe. Sătenii spun că preotul își bate joc de ei și le vorbește urât. Mai mult, preotul ar vinde ilegal locuri de mormânt.

În replică, preotul susține că toate acuzațiile aduse sunt false. Faptul că preotul cere prea mulți bani a fost confirmat și de primarul comunei. În tot timpul protestului, preotul și-a continuat nestingherit slujba în biserică.

Mai multe articole despre:
scandal biserica