SCANDAL cu tentă rasistă în Marea Britanie, la prestigioasa Universitate CAMBRIDGE
Un colegiu de la Universitatea Cambridge din Anglia a fost acuzat joi că a propagat multă „dezinformare” în încercarea sa de a scoate o placă de marmură pusă în onoarea unui donator care a avut și activități legate de comerțul cu sclavi, potrivit AFP.
Colegiul Iisus dorește să îndepărteze placa prinsă pe un perete al capelei sale, aducând un omagiu lui Tobias Rustat, implicat financiar în comerțul cu sclavi în secolul al XVII-lea și care a fost unul dintre cei mai importanți donatori ai acestei facultăți.
Conducerea vrea să mute această placă, pe care apare un portret al lui Rustat, pentru a o expune într-o altă clădire, cu detalii istorice.
Întrucât placa se află într-o clădire religioasă, este la latitudinea unui judecător desemnat de Biserica Angliei să decidă. Argumentele în fața unui tribunal ecleziastic au început miercuri și sunt programate să dureze până vineri.
Pentru Justin Gau, un avocat reprezentând 65 de foști studenți ai facultății care se opun acestui demers, precum și descendenții lui Rustat, cei care cer scoaterea plăcuței au procedat greșit și au dezinformat.
„Toți au fost dezinformați despre viața lui Rustat”, a spus el în timpul dezbaterilor de joi.
El a subliniat că averea sa enormă nu vine decât în mică parte din investițiile sale în comerțul cu sclavi.
Tobias Rustat dăduse aproximativ 3.230 de lire sterline (aproximativ 500.000 de lire sterline la prețul actual, sau 600.000 de euro) Colegiului Isus, în principal pentru finanțarea burselor pentru orfani.
„Dacă Colegiul a beneficiat de pe urma sclaviei este nedovedit sau improbabil”, a spus Andrew Sutton, un fost student devenit contabil, care a analizat informațiile financiare ale lui Rustat.
„Mă tem că norul de dezinformare încă mai planează deasupra acestui loc”, a adăugat el în instanță.
În schimb, Sonita Alleyne, care conduce Colegiul și a fost prima femeie de culoare numită să conducă o facultate la prestigioasele universități din Oxford și Cambridge, vrea ca această capelă să devină un loc lipsit de controverse. „Ceea ce vrem să facem este să avem o capelă care nu este foarte, foarte problematică pentru un număr de oameni”, a explicat ea.
Cazul ilustrează cercetarea recentă asupra trecutului colonial al Regatului Unit, în urma mișcării Black Lives Matter, care a făcut presiuni crescute de a elimina statui și monumente ale unor personaje istorice legate de sclavie și rasism.