Scăderea cheltuielilor bugetare, la final: DECIZIA, după centralizarea propunerilor de la miniștri - Primele măsuri de AUSTERITATE
Purtătorul de cuvânt al Guvernului - Dan Cărbunaru a declarat, joi, despre reducerea cheltuielilor bugetare că la începutul săptămânii viitoare ar trebui ca Ministerul de Finanţe să prezinte acest plan de măsuri, iar după ce e analizat în coaliţie să ajungă în Guvern.
„Măsurile pe care guvernul le are în vedere pentru a ţine sub control cheltuielile bugetare, pentru a le reduce, aşa cum s-a întâmplat şi anul trecut, se vor regăsi într-un plan de măsuri la care Ministerul de Finanţe lucrează care va fi prezentat coaliţiei şi ulterior urmează să ajungă cel mai probabil săptămâna viitoare la Guvern pentru a fi luată o decizie în acest sens.
În privinţa nevoii de a colecta la buget şi legat de nevoia de a aduce cât mai aproape de media europeană acest nivel de colectare din România, aceasta este o chestiune cunoscută la nivel public, Guvernul binenţeles că este conştient de această nevoie ca ANAF să îşi îmbunătăţească nivelul de performanţă, acest lucru depinde şi de eficienţa echipei care lucrează acolo dar depinde şi de nivelul de digitalizare, iar aceasta poate fi soluţie importantă, ca prin digitalizare să poată fi urmărite mai eficient aceste venituri şi ele să apotă ulterior să genereze taxe şi impozite cât mai aproape de măcar media europeană.
În paralel cu acest plan de măsuri care urmează cel mai probabil săptămâna viitoare să fie prezentat public şi să fie asumat la nivelul Guvernului, rămâne nevoia ca ANAF să îşi îmbunătăţească nivelul de colectare atât prin organizarea activităţilor propriilor angajaţi cât şi prin ridicarea nivelului de digitalizare”, a declarat Dan Cărbunaru.