SARS-COV-2, Italia: Se pregătesc noi restricții în context pandemic
Italia adoptă noi restricții în încercarea de a stăvili noul val de infectări cu coronavirus, după ce aseară în regiunea Lombardia, din nordul țării, a fost interzisă circulația cetățenilor pe străzi. Şi în regiunile Lazio, din care face parte Roma, și Campania, cu Napoli şi Salerno ca orașe mai importante, din această noapte este interzisă circulația persoanelor pe străzi, cu excepția deplasărilor din motive de sănătate, muncă, situații de urgență sau de necesitate, precum întoarcerea la propriu domiciliu, toate cu justificări prin completarea unei declarații pe propria răspundere.
Conform postului public de radio, blocajul se aplică timp de 30 de zile, în Lazio de la miezul nopţii până la 5:00 dimineața, iar în Campania, până la 13 noiembrie, de la ora 23:00 pentru șase ore. Cine nu respectă aceste restricții riscă amenzi de 1.000 de euro. Dacă însă în următoarele șapte zile numărul de noi cazuri de COVID-19 pe zi, în medie 16.000, nu se va micșora premierul Giuseppe Conte anunță că la nivel național populația va intra în izolare, fiind permis cetățenilor să meargă doar la muncă sau la școală.
Mai multe articole despre:
italia coronavirus