MENIU

Sărbătoare importantă duminică pentru creştin-ortodocşi

Sfânta Cuvioasă Teodora din Alexandria este pomenită în calendarul creștin ortodox în ziua de 11 septembrie.

A trăit în Alexandria, Egipt, în timpul împăratului Zenon din Constantinopol (474-491). Părinții ei, bogați, au căsătorit-o de tânără, soțul său fiind un om bun și iubitor. Dar, fiind tânără și frumoasă, s-a lăsat ademenită de stăruințele unui tânăr și a căzut în desfrânare. Cunoscându-și păcatul său, Sfânta Teodora s-a întristat și a început a se tângui cu amar. Apoi a intrat într-o mănăstire îmbrăcându-se în haine de bărbat, recomandându-se cu numele Teodor. După doi ani de pocăință au venit și ispitele, a fost acuzată că a lăsat însărcinată o femeie.

Pentru că a primit învinuirea, familia femeii i-a adus copilul și Teodora l-a crescut timp de 7 ani, dar în afara mănăstirii, pentru că a fost alungată. Milostivindu-se însă călugării, au reprimit-o pe Cuvioasă în mănăstire. Nu după mult timp, au găsit-o pe Teodora răposată în chilie și pe copil adormit de la plâns. Așa au știut călugării că este femeie. Soțul său, aflând acestea, a venit la mănăstire și a trăit până la moartea sa în chilia Sfintei Teodora.

Mai multe articole despre:
Sărbătoare