Sărbătoare 5 octombrie - Zi mare pentru credincioși, CRUCE CU NEGRU în calendar

Ortodoxe

Sf. Mc. Haritina; Sf. Cuv. Daniil şi Misail de la Mănăstirea Turnu
Greco-catolice
Sf. Haritina

Romano-catolice
Sf. Faustina Kowalska, călug.; Ff. Albert Marvelli; Bartolo Longo

Sfânta Muceniţă Haritina este pomenită în calendarul creştin ortodox în ziua de 5 octombrie.

A trăit în timpul împăratului roman Diocleţian (284-305), persecutor al creştinilor, şi pentru că a rămas orfană de mică a fost crescută de un creştin evlavios pe nume Claudie.

Tânăra Haritina a dorit să ducă o viaţă retrasă de lume în linişte, iar cel care a crescut-o, bucurându-se pentru alegerea fiicei sale adoptive, i-a zidit o casă în care trăia aşa cum şi-a dorit, făcându-se pildă de credinţă şi de viaţă plăcută lui Dumnezeu.

Denunţată autorităţilor că este creştină şi slujeşte lui Hristos, Sfânta Haritina a fost adusă în faţa guvernatorului. A fost supusă la multe chinuri şi aruncată fiind în mare cu o piatră mare legată pe umerii săi, Sfânta Muceniţă Haritina a umblat desculţă pe mare ca şi când ar fi mers pe un drum obişnuit.

"Şi, ducând-o la mare, îi legară o piatră grea de grumaz şi o aruncară în adâncul mării. Făcându-se aceasta, îndată piatra s-a dezlegat şi s-a afundat în mare, iar sfânta, întărindu-se cu puterea Celui Preaînalt, în chip nevăzut, stătea deasupra mării mergând în picioare pe apă, ca şi cum marea ar fi fost un drum de piatră şi ieşind la mal s-a dus înaintea judecătorului şi i-a zis: 'Uitaţi-vă şi vedeţi puterea Hristosului meu şi credeţi în El'" (Vieţile Sfinţilor).

Sfânta Haritina a fost din nou prinsă de chinuitori şi supusă la alte cazne, pentru că torţionarii săi spuneau că este vrăjitoare şi cu ajutorul vrăjilor a ieşit vie din mare.

A murit după o grea suferinţă, iar Claudie a luat cinstitul şi prea chinuitul ei trup, cu plângere şi cu bucurie, şi l-a îngropat.

* Sfântul Cuvios Daniil Pustnicul a trăit la începutul secolului al XVII-lea, alegând să urmeze lui Hristos pe calea monahală în Mănăstirea Cozia, fiind duhovnic al obştii monahale de aici.

Pentru că dorea o viaţă mai îmbunătăţită, a ieşit din mănăstire cu binecuvântarea stareţului şi a trecut peste Olt, oprindu-se sub muntele Cozia.

Cunoscând dinainte locurile acelea şi-a ales unul ca să-şi poată săpa o peşteră. Peştera făcută de Sfântul Cuvios Daniil este bine aşezată, cu vedere spre soarele de amiază, atunci când căldura lui este mai puternică, spre a usca umezeala scoasă de stâncile nisipoase, făcându-i şi o ferestruică pentru o mai grabnică zvântare, îndreptată cu gura către adierea făcută dinspre Olt.

Şi-a rânduit cu mare înţelepciune viaţa pustnicească, ştiind bine de marile ei ispite.

Numai aşa putea să rabde nemăsurata asprime a iernilor, zăduful secetoaselor veri, foametea care umblă necontenit a lovi şi a răni pântecele şi care pe oricine îl fac a se deznădăjdui de viaţa sa. Douăzeci de ani a petrecut acolo în astfel de pătimiri şi grele nevoinţe.

S-a făcut însă iscusit în războiul duhovnicesc şi aprins fiind cu lumina înţelepciunii celei înalte, Dumnezeu l-a pus în sfeşnic, ca şi pe alţii să-i povăţuiască. Pentru aceasta mulţi părinţi veneau la dânsul ca să-l întrebe despre ispitele şi gândurile pe care le întâmpinau şi se foloseau de iscusinţa lui şi de subţirimea vederii sale. Aşa a devenit părinte al sihaştrilor şi al călugărilor.

Alături de el a vieţuit şi ucenicul său, Cuviosul Misail, care îl sprijinea şi îl ajuta, văzându-l mereu luminat şi senin la suflet. Cuviosul Misail a intrat în Mănăstirea Cozia de tânăr, petrecându-şi viaţa în smerenie şi în iubire desăvârşită de aproapele şi de Dumnezeu.

La Cozia, l-a cunoscut pe Sfântul Cuvios Daniil, deci formarea duhovnicească a Cuviosului Misail este legată cu desăvârşire de părintele său duhovnicesc, din această cauză obştea l-a găsit vrednic de hirotonie, pentru împlinirea menirii sale de duhovnic şi povăţuitor.

Cu voia stareţului de la Cozia, dar şi cu acordul povăţuitorului său, a ieşit din mănăstire şi s-a aşezat lângă cuviosul Daniil, într-o peşteră alăturată.

Mai târziu, în acest locuri, mai jos de peşterile cuvioşilor, a fost zidită o biserică mică de lemn, cu catapeteasmă sculptată împodobită cu icoane, cu hramul Intrării în Biserică a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Egumen a fost pus Cuviosul Misail, iar sihaştrii care pustniceau în acei munţi veneau sâmbăta şi duminica şi participau la Sfânta Liturghie.

Unii dintre aceştia şi-au făcut chilii de lemn în jurul peşterilor celor dintâi pustnici, iar prin zidirea bisericuţei a fost întemeiată "Sihăstria lui Daniil şi Misail".

În jurul anului 1676, în locul bisericuţei de lemn a fost zidită una mai mare de piatră, iar atunci când s-a început construcţia la temelia altarului au fost puse sfintele moaşte ale celor doi cuvioşi, Daniil şi Misail, lăsând ca adevărate mărturii despre ei inscripţiile "Daniil duhovnicul" şi "Misail nacealnicul".