Sărbătoare 11 aprilie - Cruce cu negru în calendarul ortodox

Sărbătorile zilei de 11 aprilie - Sfânta şi Marea Marţi/ Sfântul Calinic de la Cernica și Sfântul Antipa, episcopul Pergamului

Ortodoxe

Sfânta şi Marea Marţi (Denie)

Sf. Ier. Calinic de la Cernica, episcopul Râmnicului; Sf. Sfinţit Mc. Antipa, episcopul Pergamului

Greco-catolice

Sf. ep. M. Antipa al Pergamului.

Romano-catolice

Ss. Stanislau, ep. m.; Gemma Galgani, fc.

În Marţea Mare se va citi Evanghelia cu cele zece fecioare, care au ieşit întru întâmpinarea Mirelui Hristos, dintre care cinci au rămas afară de uşile împărăţiei cerurilor, pentru că nu aveau suficient untdelemn în candelele lor (Matei 25, 1-13). Tot atunci se citeşte şi Evanghelia judecăţii de Apoi, când vom fi judecaţi după faptele noastre, dintre care cea mai mare putere şi îndrăzneală înaintea dreptului Judecător o vor avea iubirea în Hristos şi mila.

La denia de marţi seara se va citi Evanghelia de la Ioan, în care se spune: "Puţină vreme mai este Lumina cu voi. Umblaţi până când aveţi lumină, ca să nu vă cuprindă întunericul. Că cel ce umblă în întuneric nu ştie unde merge" (Ioan 12, 35).

* Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 11 aprilie. În acest an slujba lui s-a săvârşit anticipat, în Duminica Floriilor.
Sfântul Calinic a fost canonizat de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române în anul 1955.

S-a născut în Bucureşti, la 7 octombrie 1787, fiind cel mai mic dintre fraţii săi. În jurul vârstei de 20 de ani, s-a călugărit la Mănăstirea Cernica, sub numele de Calinic.

Îndrumat de duhovnicul său, Pimen, tânărul monah a început o perioadă de aspre nevoinţe, cu post, rugăciuni, lecturi din Sfânta Scriptură şi din operele Sfinţilor Părinţi.

Era un mare postitor, hrănindu-se cu legume şi pâine o dată pe zi, spunea părintele Cleopa Ilie. De la slujbele bisericii nu lipsea niciodată, vorbea puţin cu oamenii şi neîncetat cu Dumnezeu, prin rugăciunea inimii, şi avea darul lacrimilor.

Dobândind astfel o viaţă curată, Sfântul Calinic a fost hirotonit preot şi duhovnic al mănăstirii. A fost plecat pentru un an la Muntele Athos. La întoarcerea de la Sfântul Munte, după moartea stareţului Dorotei, obştea l-a ales, la 14 decembrie 1818, la conducerea mănăstirii, deşi avea numai 31 de ani.

De atunci, a condus mănăstirea 32 de ani, timp în care s-a străduit neîncetat să îmbunătăţească viaţa duhovnicească, astfel încât, după un timp, numărul călugărilor ajunsese la 350.

În 1850, Sfântul Calinic a fost hirotonit arhiereu în scaunul episcopal de la Râmnicu Vâlcea. După 18 ani de păstorire în eparhia Râmnicului, s-a retras, în 1867, la Cernica, simţindu-şi sfârşitul aproape. Pe 11 aprilie 1868, s-a mutat la cele veşnice, fiind îngropat în tinda bisericii "Sfântul Gheorghe", ctitoria sa.

* Sfântul Sfinţit Mucenic Antipa a trăit în zilele Sfinţilor Apostoli, în perioada în care creştinii sufereau persecuţii declanşate de împăratul roman Domiţian (81-96).
"Atunci s-a arătat mulţime de credincioşi şi de mucenici, care fără de frică mărturiseau Cuvântul lui Dumnezeu, pretutindeni nevoindu-se pentru Hristos Mântuitorul". (Vieţile Sfinţilor)

În acel timp, Sfântul Ioan Evanghelistul, marele stâlp al credinţei, a fost surghiunit în insula Patmos, unde i s-a arătat Domnul în descoperire, între cele şapte sfeşnice, poruncindu-i să scrie către cei şapte îngeri, adică episcopi ai celor şapte biserici ale Asiei, care întăresc adunările mucenicilor.

În scrierea Sfântului Ioan Evanghelistul, prin gura Domnului, se face pomenirea arhiereului Antipa, astfel: "Ştiu unde sălăşluieşti: unde este scaunul satanei; şi ţii numele Meu şi n-ai tăgăduit credinţa Mea, în zilele lui Antipa, martorul Meu cel credincios, care a fost ucis la voi, unde locuieşte satana" (Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul; 2, 13).

Sfântul Antipa a fost episcop al bisericii Pergamului, iar Sfântul Ioan Evanghelistul arată în ce fel a fost el "credinciosul mărturisitor al lui Hristos şi în ce fel au fost locuitorii Pergamului, având sataniceasca petrecere între ei".

Căci "acolo nici legea firii nu se păzea, nici nu era judecata lucrurilor, ci fiecare lucra pentru sine; şi pe cât cineva putea, pe atât năpăstuia pe alţii. Fiecăruia i se părea că este viteaz, bun şi drept, dacă biruia pe cineva din creştini, sau îl pierdea de pe pământul celor vii. Acolo, fiind creştineasca adunare, erau creştinii în mare chinuire şi tulburare din pricina acelor necredincioşi". (surse: vol. "Vieţile Sfinţilor"; "Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an", Arhimandrit Cleopa Ilie, Ed. Episcopiei Romanului, 1996)