MENIU

SĂNĂTATE. Durerea cronică se poate trata!

SĂNĂTATE. Durerea cronică se poate trata!

Printre hainele „grele“ ale bătrâneţii se numără şi durerile cronice, neplăceri ce ajung să afecteze o bună parte din activităţile zilnice. Vestea bună este că există terapii moderne care le pot ţine sub control.

Durerile de intensitate medie sau mare, care persistă pentru perioade lungi de timp, adică mai mult de 2 luni, sunt considerate dureri cronice.

„Acest tip de durere are un răsunet semnificativ atât în sfera psiho-emoţională a individului, cât şi în plan familial şi social. Faptul că durerea persistă poate avea un impact financiar deosebit prin costurile mari pe care le presupun terapia şi afectarea forţei de muncă“, explică Arleziana Florescu, medic primar ATI, de la Spitalul Sanador din Bucureşti.

Deoarece durerea intensă de lungă durată poate cauza stări de anxietate, de multe ori, persoana ajunge să depindă de cei din jurul său sau să vrea să se izoleze social.

Femeile sunt mai afectate  

Deşi durerea cronică poate apărea la orice vârstă, specialiştii spun că riscul creşte odată cu trecerea anilor. Persoanele de vârsta a treia sunt mai predispuse, din cauza proceselor normale de îmbătrânire, dar şi din pricina accidentărilor, factori care pot duce la apariţia durerilor care nu mai trec.

„Durerea cronică poate afecta aproximativ 50-60% dintre persoanele trecute de 55 ani. Studiile arată că femeile au un risc mai mare să sufere de durere cronică faţă de bărbaţi, incriminată fiind predispoziţia genetică“, spune medicul Arleziana Florescu. Pe lângă înaintarea în vârstă, fumatul, pragul dureros scăzut şi intervenţiile chirurgicale mai pot favoriza apariţia acestei neplăceri.

Durerile de spate, printre cele mai întâlnite

Diferitele forme de cefalee (durere de cap), urmate de durerile de spate sunt des întâlnite la persoanele de vârsta a treia. Alte tipuri de durere cronică ce afectează această categorie sunt şi cele de la nivel muscular, cele cauzate de sindromul colonului iritabil sau de afecţiunile articulare.

„Prezenţa durerii cronice determină oboseală, epuizarea organismului (persoana se simte fără vlagă) cu reducerea treptată a activităţilor desfăşurate anterior, atât cele intelectuale, cât şi fizice“, adaugă medicul. Studiile realizate în ultimii ani au arătat că efectele durerii cronice se resimt diferit: femeile simt mai intens durerea decât bărbaţii, dar sunt şi cele care apelează mai des la medic pentru a trata problema.

Terapia, aleasă în funcţie de cauză

Pentru tratamentul durerii cronice, este nevoie de o echipă formată din psihiatri, psihologi, anestezişti, terapeuţi ocupaţionali, neurologi, fiziokinetoterapeuţi.

„În funcţie de cauza durerii, putem recomanda tratamentul medicamentos cu analgezice (reduc durerea), combinaţiile de pastile (antiinflamator şi antidepresiv) sau terapiile non-farmacologice (termoterapia, stimularea electrică, hidroterapia, hipnoza etc.). Tot mai mult folosite la ora actuală sunt procedurile medicale, cum este şi implantarea la nivel spinal sau în zona nervilor periferici a unor sisteme care eliberează treptat analgezic”, explică medicul primar ATI.

Recomandată în cazul durerii cronice este şi terapia Shockwave (cu unde de şoc), care elimină durerea printr-o hiperstimulare nervoasă. Pentru că nu există scheme terapeutice universal valabile, efectele terapiei apar de regulă treptat, fie se modifică până la găsirea celui mai bun tratament.   

Ştiai că 1 din 5 persoane care suferă de durere cronică îşi pierde locul de muncă din cauza durerii cronice, potrivit studiului European „Pain in Europe”.

Continuare pe clicksanatate.ro