Samsung a depăşit Apple şi a devenit liderul pieţei de smartphone-uri din SUA
Potrivit firmei de cercetare a pieţei Counterpoint Research, Samsung a fost, în luna martie, liderul pieţei de smartphone-uri din SUA, datorită succesului înregistrat de Samsung Galaxy S7, scrie Go4it, citat de Mediafax.
Ultima dată când Samsung a depăşit rivala americană pe a doua cea mai mare piaţă de telefoane inteligente din lume a fost acum 11 luni.
Conform datelor Counterpoint Research, Samsung a înregistrat în luna martie o cotă de piaţă de 28,8% în SUA, iar Apple s-a situat pe poziţia secundă, cu 23%.
Analiştii spun că succesul Samsung are la bază popularitatea mare de care se bucură seria Galaxy S7 şi faptul că iPhone SE nu s-a vândut atât de bine pe cât se aştepta Apple.
Pe locul trei s-a situat LG cu o cotă de piaţă de 17,1%, deşi în luna martie LG G5 nu a fost disponibil în magazinele din Statele Unite.
În ceea ce priveşte companiile din China, acestea nu se descurcă foarte bine în SUA. ZTE a înregistrat în martie o cotă de piaţă de 6,6%, Alcatel - 4,5%, iar Huawei - 1%.