Salariile cresc în statistici, puterea de cumpărare continuă să scadă. Ce spun românii despre nivelul de trai
Salariile cresc în statistici, însă puterea de cumpărare continuă să scadă. Ca să facă față cheltuielilor, românii își iau al doilea loc de muncă sau vânează ofertele din magazine. Țara noastră trebuie să implementeze salariul minim european pentru a ridica nivelul de trai.
„Trebuie să ai cel puțin două joburi ca să poți să faci față și să supraviețuiești. Nu ai nicio șansă dacă stai și cu chirie, ai un copil. (Aveți două joburi în acest moment?) DA”, a spus un român.
Iar numărul celor care își iau al doilea loc de muncă pentru a face față nivelului de trai este în creștere. Cei mai mulți bani merg către mâncare, facturi, chirie și rate. În statistici, salariul mediu net la nivel național a depășit 5.000 de lei în luna decembrie, însă puterea de cumpărare e tot mai mică.
„Eu împreună cu soția mea încerăm să fim foarte atenți la cheltuieli în momentul de față. Avem și 2 copii mici, suntem foarte atenți la buget, lucrăm practic cu un excel și încercăm să ne ținem de el. Cu educația cheltuim, grădinița, after school, programe diverse, engleză, înot”, a spus un alt părinte.
Cel mai greu o duc cei care au venituri mici.
Salariul minim pe economie brut va ajunge la valoarea la valoarea de 3.700 de lei, iar romanii vor primi o crestere neta fata de valoarea actuala de 138 de lei. Totul in conditiile in care datele recente arata ca valoarea cosului minim de consum pentru o singura persoana a ajuns la putin peste 3.800 de lei, iar o familie formata din doi adulti si doi copii are nevoie pentru acest cos de aproape 10.000 de lei.
Pe de altă parte, patronii cer statului taxe mai mici pentru a putea majora salariile.
STERICĂ FUNDULEA, reprezentant IMM: „Doar pentru 3.300 se aplică cei 200 de lei. Daca am 3305 lei am pierdut aceasta facilitate si odata ce spune legea ca pana la 4000 de lei venit per salariat ar trebui sa se aplice cei 200.
ADRIAN NEGRESCU, analist economic: „Dacă intr-adevar reducem taxele pe salarii s-ar putea sa aiba si patronii de unde sa creasca veniturile”.
Până la jumătatea lunii noiembrie, România trebuie să introducă salariul minim european.
CE SE ÎNTÂMPLĂ CU SALARIUL MINIM
ACUM
Salariul minim brut: 3.300 de lei
Salariul minim net: 2.079 de lei
Săgeată în sus din iulie
IULIE
Salariul minim brut: 3.700 de lei
Salariul minim net: 2.217 de lei
Săgeată creștere valoare netă: 138 de lei
valoare coș minim de consum/o persoană - 3.807 de lei
valoare coș minim de consum/o familie cu doi copii - 9.978 de lei
SURSA: Realitatea PLUS