MENIU

Funcționarii publici înghit un buget de salarii mai mare cu 27%

Costul cu forța de muncă a crescut semnificativ în cursul anului trecut, pe fondul majorărilor repetate ale salariului minim și al indexărilor salariale acordate în sistemul bugetar. Statul și-a crescut cu 27% cheltuielile cu funcționarii din administrația publică.

În trimestrul IV 2017, costul orar al forţei de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) a înregistrat o rată de creştere de 14,29% faţă de aceeași perioadă din 2016, arată datele comunicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Cele mai mari creşteri ale costului orar al forţei de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) s-au regăsit în activităţi de spectacole, culturale şi recreative (28,73%), în industria extractivă (21,56%) şi în activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (16,61%), determinate în principal de aplicarea prevederilor legale în domeniu.

Creşterile cele mai mici s-au înregistrat în tranzacţii imobiliare (6,78%), în activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (6,63%) şi în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (6,49%).

În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale costului orar al forţei de muncă (în formă ajustată după efectul zilelor lucrătoare) ca urmare a aplicării prevederilor legale pentru personalul plătit din fonduri publice, astfel: în administraţie publică cu 27,58%, în sănătate şi asistenţă socială cu 18,56% şi în învăţământ cu 16,81%.

În formă brută (neajustată), faţă de aceleaşi perioade de comparaţie, variaţia costului orar al forţei de muncă a avut o tendinţă similară cu forma ajustată sezonier (+2,37%, respectiv +15,65%).

Comparativ cu acelaşi trimestru al anului precedent, costul orar al forţei de muncă a crescut în toate activităţile economice.

„Creşterea faţă de acelaşi trimestru al anului precedent - indici în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare - pentru componenta privind cheltuielile directe (salariale) cu forţa de muncă a fost de 14,24%, iar pentru indicii în formă brută (neajustată) de 15,65%. Componenta privind cheltuielile indirecte (non-salariale) a înregistrat creşteri similare (14,48%, respectiv 15,64%)", precizează INS, într-un comunicat.

Mai multe articole despre:
costul forţei de muncă