MENIU

Sala de jocuri a unui candidat AUR, de lângă București, mistuită de foc

Sala de jocuri a unui candidat AUR, de lângă București, mistuită de foc

Un incendiu puternic a cuprins o sală de jocuri de noroc din județul Giurgiu. Localul aparține unui candidat AUR la primăria localității Joița.

Un incendiu a izbucnit, în noaptea de duminică spre luni, la o sală de jocuri mecanice din județul Giurgiu. 

Polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă. 

Patronul sălii de jocuri ar fi un poltician, candidat AUR.

Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că sala de jocuri respectivă a ars în totalitate, împreună cu mai multe bunuri aflate în interior.

„A fost identificat administratorul societății comerciale respective, care a declarat faptul că sala de jocuri ar fi fost închisă din data de 14 aprilie a.c., iar în noaptea de 21 spre 22 aprilie a.c., nicio persoană nu s-ar fi aflat în interior”, transmite IPJ Giurgiu.