S-a mai dus un mit! Opulenta proprietatea lui Jeffrey Epstein de la Palm Beach a fost demolată
S-a mai dus un mit! Opulenta reşedinţă din Palm Beach a finanţistului american, Jeffrey Epstein, care a fost găsit mort în închisoare în vara anului trecut, unde se afla pentru pedofilie şi trafic de minore, a fost demolată în această săptămână, conform deciziei noului proprietar.
Demolarea vilei de la adresa a început de luni, conform cotidianului local Palm Beach Daily News, potrivit G4Media.ro.
Potrivit procurorilor, reședința era una dintre cele folosite de Epstein pentru a-şi distra apropiaţii, printre care se numărau personalități importante din politică, afaceri, muzică şi film şi chiar din unele familii regale, abuzând sexual fete minore şi tinere pe care finanțistul american le trafica pentru plăceri sexuale.
Dezvoltatorul imobiliar Todd Michael Glaser are reputaţia de a cumpăra şi de a demola proprietăţi ale unor celebrităţi pentru ca apoi să le reconstruiască. El a anunţat încă din luna ianuarie a acestui an că doreşte să distrugă proprietatea lui Epstein cât mai repede cu putinţă.
„Atrage tot felul de pierde vară. Dacă nu ar mai fi reşedinţa, nu ar mai avea ce să fotografieze. Aşa că mi-am propus să o demolez, să scap de ea cât mai repede”, declara dezvoltatorul imobiliar.
Glaser a plătit 18,5 milioane de dolari pentru această proprietate, suma fiind donată fondului de compensaţii pentru victimele traficului de persoane şi abuzurilor sexuale ale lui Epstein şi ale prietenilor săi influenţi. Banii rezultaţi şi din vânzarea altor proprietăţi ale pedofilului au ajuns în acest fond.
Jeffrey Epstein a fost găsit mort în celula sa din închisoarea federală din Manhattan, în august 2019. Finanțistul american avea 66 de ani.
Proprietatea sa de 1300 de metri pătraţi de la Palm Beach a fost construită în anul 1952, iar Epstein a cumpărat-o în 1990.