S-a finalizat ancheta de la Matei Balș! Va fi dispusă efectuarea unei expertize tehnice în vederea stabilirii cauzelor incendiului
Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au anunţat că au terminat, vineri, cercetarea la faţa locului în cazul incendiului de la Institutul "Matei Balş".
„În cursul zilei de astăzi, procurorii criminalişti din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi ofiţerii din cadrul DGPMB Serviciul Omoruri şi Serviciul Criminalistic au finalizat cercetarea la faţa locului la Institutul Naţional de Boli Infecţioase "Prof. Dr. Matei Balş". Ca urmare a finalizării acestei activităţi, în cauză va fi dispusă efectuarea unei expertize tehnice de către INCD INSEMEX Petroşani, în vederea stabilirii cauzelor incendiului", a transmis, vineri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
„Până la acest moment în cauză au fost audiate 33 de persoane, respectiv cadre medicale, personal administrativ, agenţi de poliţie care au participat la intervenţia precum şi rude ale victimelor. La Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici" sunt în curs de efectuare 12 expertize medico-legale cu privire la pacienţii decedaţi, in vederea stabilirii cu certitudine a cauzei morţii. Procedura de stabilire a identităţii pacienţilor carbonizaţi în urma incendiului a fost finalizată - prin compararea probelor ADN", au menţionat procurorii.
Se continuă efectuarea de verificări şi cu privire la activitatea serviciilor de apărare contra incendiilor, de mentenanţă a instalaţiei electrice şi a celor de pază.