S-a dat liber la vânătoarea de urși! Animalele fac prăpăd în județul Suceava
Ministerul Mediului a dat liber la vânătoarea de urși, în județul Suceava, după ce fiarele sălbatice au atacat cu cruzime animalele din gospodăriile oamenilor.
Atacurile urșilor au devenit din ce în ce mai frecvente, așa că autoritățile au permis până acum uciderea a două exemplare.
În ultimii doi ani, vânătoarea de urși a fost interzisă la nivel național, deși numărul urșilor a crescut semnificativ, iar hrana nu le este de ajuns.
Autoritățile locale susțin că vor lua măsuri pentru a reduce riscul unor noi atacuri și pentru a proteja fermierii din zonă.