S-a stabilit FINALA Ligii Campionilor. Meci dramatic pentru Real Madrid în semifinală
Real Madrid a obținut calificarea în finala UEFA Champions League, a 15-a din istoria ”galacticilor”, chiar dacă a pierdut returul de pe ”Calderon”, în fața lui Atletico Madrid, scor 2-1.
Mult mai repede decât se așteptau și cei mai optimiști fani, Atletico avea deja 2-0 și mai avea nevoie de un gol pentru a egala situația din tur și a relansa total semifinala.
Ronaldo și colegii săi n-au crezut niciun moment în forța adversarilor iar asta era să-i coste. Saul a deschis scorul în minutul 12 iar stadionul a luat foc. Peste numai trei minute, Varane a greșit și l-a faultat în careu pe Torres iar Griezmann n-a putut rata de la punctul cu var.
A fost însă momentul în care Realul "s-a scuturat" și a început să joace ca o mare campioană. A echilibrat balanța, după care ușor, ușor a început să-i preseze pe cei de la Atletico în propria jumătate.
Pe final de repriză a venit și golul, cel care a rezolvat definitiv ecuația calificării, potrivit digisport. Deși Isco este cel care a băgat balonul în plasă, meritul este total al lui Benzema, care a reușit o bijuterie de fază. Francezul a preluat un balon, aproape de linia de aut, flancat de fundașii centrali ai gazdelor, a scăpat lejer de aceștia, a rămas cu Savic, a trecut și de acesta, după care a întors spre Kroos. Germanul a reluat pe colțul scurt, Oblak a respins de pe linia porții iar Isco a finalizat.
Real a pierdut cu 1-2, dar este în finala UEFA Champions League, pentru a treia oară în ultimii patru ani. La Cardiff, în faţa lui Juventus, sâmbătă, 3 iunie, ”galacticii” vor încerca să câştige pentru a 12-a oară competiția stelelor.