S-a sinucis în fața executorilor după ce fosta soție l-a evacuat din casă.E cumplit ce metodă a ales
Un bărbat în vârstă de 65 de ani, din Ploieşti, care urma să fie dat afară din casa fostei soţii, s-a sinucis, miercuri, tăindu-şi gâtul cu un flex în momentul în care l-a văzut la poartă pe executorul judecătoresc venit să pună în aplicare sentinţa prin care omul trebuia să elibereze locuinţa.
Conform reprezentanţilor Poliţiei Prahova, bărbatul locuia fără forme legale în casa din strada Redutei, din Ploieşti, el fiind lăsat să stea acolo de către fosta soţie, care deţinea locuinţa şi de care bărbatul divorţase în urmă cu 41 de ani, informează Mediafax.
În ultima perioadă, fosta soţie, care locuieşte în afara României, i-a cerut bărbatului să elibereze locuinţa, iar pentru că acesta a refuzat, femeia a mers în instanţă şi a obţinut un ordin de evacuare.