S-a inventat sprayul nazal care te scapă de dependența de jocurile de noroc
Un singur puf şi nevoia de a juca dispare: cercetători finlandezi au anunţat luni lansarea unui studiu unic în genul său, menit să testeze eficienţa unui spray nazal împotriva dependenţei de jocurile de noroc, relatează AFP.
Sprayul conţine naloxon, un medicament împotriva supradozei de opiacee care acţionează asupra producerii dopaminei, un neurotransmiţător legat de plăcere şi care are un rol central asupra dependenţei.
"Nevoia de a juca răspunde unui comportament impulsiv (...) aproape imediat. De aceea am căutat un medicament cu efect rapid (...). Sprayul nazal acţionează în câteva minute", a declarat AFP, Hannu Alho, profesor de toxicologie la Institutul National de Sănătate din Helsinki.
Fiecare dintre cei care s-au oferit ca voluntari - Ahlo speră să reunească 130 de participanţi - va putea utiliza sprayul timp de o lună. Jumătate dintre ei vor primi un spray placebo.
Potrivit cercetătorului finlandez, studiul reprezintă o premieră de acest tip.
Alţi oameni de ştiinţă au încercat anterior să utilizeze o substanţă similară cu naloxon, în capsule gelatinoase, dar tratamentul nu s-a dovedit eficient, deoarece trebuia să treacă cel puţin o oră pentru ca medicamentul să-şi facă efectul.
Rezultatele studiului finlandez vor fi anunţate peste un an şi jumătate.