S-a inventat dispozitivul care te ajută să dormi în avion sau mașină
Te numeri printre cei care nu reușesc să doarmă liniștite în avion sau în mașină? Iată că acum nu trebuie să îți mai faci griji, pentru că a fost inventat un dispozitiv care poate susține capul, astfel încât să nu ai o poziție incomodă după ce adormi. Evident, este destinat doar pasagerilor!
Cu ajutorul dispozitivului NodPod, se recreează poziția de dormit în pat (capul având un unghi de 90 de grade), doar că vertical. Acesta îți va ține capul drept, împiedicându-l să cadă în față în momentul în care adormi, scrie Metro.co.uk.
Poate fi folosit pe scaunele din avion, tren, mașină și chiar pe ce cele de la birou. În plus, dispozitivul este creat în așa fel încât să nu optureze vederea celui care îl poartă.
NodPod a fost inventat de Paula Blankenship după ani de zile în care se chinuia să doarmă în timp ce se deplasa în diverse locuri în interes de serviciu.