MENIU

Rusia, "surprinsă" de acuzațiile NATO. Cum a explicat desfășurarea de trupe în apropiere de Ucraina

Rusia s-a arătat vineri 'surprinsă' de acuzațiile NATO privind concentrarea de trupe ruse la frontiera ucraineană, dând asigurări că este vorba doar de măsuri pentru protecția frontierei decise în urmă cu mai multe săptămâni, informează AFP.

'Suntem surprinși de aceste declarații privind o așa-zisă concentrare de trupe rusești la granița cu Ucraina. În acest caz nu este vorba despre o concentrare, ci de măsuri care vizează consolidarea protecției frontierelor rusești', a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agențiile de presă ruse.

Pe de altă parte, ministrul ucrainean al apărării Mihail Koval a afirmat că forțele ucrainene au restabilit controlul la frontiera cu Rusia și pot împiedica de acum trecerea de echipamente militare peste graniță în sprijinul separatiștilor proruși.

'Forțele noastre au finalizat încercuirea regiunii cu probleme și au restabilit controlul la granița Ucrainei. Săptămâna trecută am blocat posibilitatea ca echipamente militare să fie aduse din Federația Rusă', a afirmat Koval în fața parlamentului.

Mai multe articole despre:
Rusia NATO trupe ruseşti